Una dintre cele mai frumoase destinții turistice off-road din Transilvania este Muntele Bocului. Este vorba de un sat moțesc care aparține de Băișoara și care este faimos pentru peisajele sale superbe.
Muntele Bocului este un sat moțesc în care turiștii pot ajunge fie cu mașini de teren, cu ATV-uri, călare, în căruțe trase de cai sau pe jos. Sunt mai multe căi pentru a ajunge în acest sat. Una dintre ele merge prin comuna Băișoara, satul Muntele Băișorii și apoi, la dreapta, cale de cinci kilometri pe un drum de piatră care urcă un versant de munte, coboară în vale și urcă din nou printr-o pădure de molizi. Acest drum este străjuit de movile acoperite cu mușchi verde, de culoarea catifelei vechi, moale ca un covor.
Un alt drum merge prin Moara de Pădure, pe lângă locul unde exista o moară de apă, un cazan de pălincă și o vâltoare, adică un ciubăr în care se prăvălea de la o înălțime de doi metri apa din iazul morii. În vâltoare, odinioară, moții își spălau rufele într-un fel de mașină de spălat fără electricitate. Apoi, drumul urcă spre Podul Bucureștilor, adică al urmașilor moțului Bucur, și spre faimosul izvor Forfotic, renumit pentru apa sa cristalină. În satul Muntele Bocului, turiștii pot vizita zona unde se află zeci de cabane care sunt proprietatea unor persoane din Cluj, din Turda, din Luduș sau din Timișoara, platoul unde se află cimitirul medieval al satului, unde cea mai veche piatră de mormânt datează din 1621, pot merge pe traseele turistice de la Roșală sau Tri Fârtaie sau se pot bucura de ultimele fructe de zmeură din această vară. Zona este căutată de fotografi și de videografi pentru peisajele superbe, dar și de cei care vor să se bucure în liniște de frumusețea naturii.
În ultimii 36 de ani, turismul din Munții Apuseni a parcurs o tranziție profundă, în care a trecut de la formele embrionare ale anilor 1990 la statutul de destinație de referință pentru ecoturism și aventură în Europa de Est. Zborul peste crestele Gilăului, Vlădesei sau Bihorului dezvăluie astăzi o imagine complet diferită față de primele decenii post-decembriste: o rețea dinamică de cabane moderne, trasee omologate și comunități locale care și-au redefinit economia în jurul ospitalității.
Această evoluție nu a fost lipsită de provocări, pentru că a fost marcată de trecerea de la exploatarea forestieră intensivă la protejarea patrimoniului natural prin Parcul Natural Apuseni.
Etapele majore ale tranziției turistice (1990–2026)
| Perioadă | Specificul pieței & infrastructură | Impactul asupra comunităților din Apuseni |
| 1990–2000 | Turism neorganizat, infrastructură precară, acces dificil | Venituri modeste; dependență ridicată de activitățile forestiere și zootehnie |
| 2000–2007 | Înființarea Parcului Natural Apuseni; primele pensiuni rurale | Apariția primelor rețele de agroturism (ANTREC); marcarea primelor trasee majore |
| 2008–2018 | Absorbția fondurilor europene; asfaltarea drumurilor montane | Boom al construcțiilor de cabane; diversificarea ofertelor (speleologie, rafting) |
| 2019–2026 | Ecoturism premium, digitalizare și unități de cazare ecologice | Trecerea la turism de experiență (glamping, A-frame, gastronomie locală) |
Pilonii care au reconfigurat turismul din Apuseni
-
Constituirea ariilor protejate: Declararea Parcului Natural Apuseni a pus bazele conservării carstului unic (Peștera Scărișoara, Cetățile Ponorului, Peștera Urșilor), care a transformat sălbăticia zonei în principalul magnet pentru turiștii străini.
-
Modernizarea infrastructurii de acces: Asfaltarea unor drumuri strategice, precum Transursoaia sau drumurile de legătură dintre județele Cluj, Bihor și Alba, a scos cătunele izolate din anonimat și a redus considerabil timpii de parcurs pentru vizitatori.
-
Păstrarea tradițiilor și gastronomiei moțești: Pensiunile locale au învățat să capitalizeze identitatea culturală a Țării Moților. De la plăcintele moțești pe lespede la siropurile din fructe de pădure și meșteșugul prelucrării lemnului, patrimoniul imaterial a devenit o componentă de bază a pachetului turistic.
De la turismul de masă la responsabilitate ecologică
Dacă în anii 2000 miza era atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, astăzi modelul de dezvoltare s-a mutat spre sustenabilitate. Proiectele recente pun accentul pe limitarea amprentei de carbon, promovarea sporturilor nemotorizate (ciclism montan, schi de tură, caiac pe lacurile Beliș-Fântânele sau Tarnița) și protejarea florei alpine.
Traseul celor 36 de ani demonstrează că Munții Apuseni au reușit să-și păstreze sufletul arhaic, care s-a adaptat în același timp exigențelor călătorului modern în căutare de liniște, natură pură și autenticitate.
